Acreditari si Afiliatii | American Hotel Academy

Manchester Metropolitan University

Manchester Metropolitan University este una dintre cele mai mari si mai populare universitati din Marea Britanie, avand un istoric de peste 180 de ani si un numar actual de peste 34,000 de studenti.

Bachelor of Arts (Hons) – International Hotel Business Management este oferit in parteneriat academic intre American Hotel Academy si Manchester Metropolitan University si va fi predat in totalitate in campusul de la Brasov, absolventii primind diploma universitara de licenta din partea Manchester Metropolitan University.
In baza acestui parteneriat, institutia noastra este parte dintr-un proces continuu de validare condus de catre Manchester Metropolitan University, prin care se asigura respectarea celor mai inalte standarde de calitate academica, conforme cu standardele invatamantului superior britanic. Detalii mai jos, in caseta Procesul de Acreditare.

The Confederation of Tourism & Hospitality (CTH)

CTH este una dintre cele mai importante asociatii profesionale si institutii de certificare britanice dedicate sectoarelor turismului si ospitalitatii; institutie de certificare acreditata Ofqual si QCA.

Certificarile CTH sunt recunoscute de catre institutii de invatamant superior ca oferind studii echivalente (la acelasi nivel) cu programele universitare. Astfel, detinatorii certificarilor Diploma si Advanced Diploma pot opta pentru admitere direct in al doilea sau in ultimul an al unui program de licenta in managementul ospitalitatii / turismului. Similar, detinatorii certificarii de Postgraduate Diploma pot opta pentru admitere direct in ultimul semestru al unui program de master cu o serie de universitati britanice si internationale.
CTH are de asemenea legaturi stranse cu industria ospitalitatii manifestate prin relatii de lucru si suport deschis din partea unor organizatii ca Virgin Atlantic, GTMC, Star Alliance, Marriot Hotels Caribbean, Radisson Edwardian, Sheraton Hotels, Mantis Collection, Institute of Hospitality, Adair Leadership, The Chartered Institute of Environmental Health si multi altii.

Incepand din martie 2011, American Hotel Academy este centru acreditat CTH, ceea ce permite studentilor nostri accesul la programele de studiu, resursele educationale si la certificarile acestei institutii. Acestia beneficiaza de asemenea si de pe urma legaturilor CTH cu mari companii din industria de specialitate la nivel global.

The Manhattan Institute of Management (MIM)

MIM a fost fondat ca o organizatie non-profit in 1984 de un grup de antreprenori si executivi proeminenti internationali. MIM se axeaza pe inovarea educationala, integrarea practicilor de afaceri avangardiste in curricula traditionala a programelor de studiu in administrarea afacerilor.
MIM este o institutie privata de invatamant superior ce se angajeaza sa ofere studentilor o educatie de inalta calitate in business global. MIM ofera studentilor o oportunitate reala de a intelege ce inseamna succesul unei afaceri, in New York si in intreaga lume. In ultimii 26 de ani, peste 5.000 de studenti din diferite tari ale lumii au pasit in campusul din Wall Street al MIM.
MIM si programele sale educationale sunt acreditate de catre New York State Education Department.

In baza parteneriatului cu MIM, studentii American Hotel Academy au acces la programele educationale si la certificarile emise de catre institutia americana.

National Qualifications Authority

AMERICAN HOTEL ACADEMY este acreditata de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari (institutie publica infiintata prin reorganizarea CNFPA ) sa desfasoare programe de formare profesionala si sa acorde certificari pentru urmatoarele ocupatii:
– Director de Hotel
– Manager in Activitatea de Turism

1. Diploma Director de Hotel – acordata de catre American Hotel Academy
– certificare acreditata de catre MT, MMFPS si MECI, recunoscuta in Romania si Uniunea Europeana.
– conform legislatiei romanesti, detinatorii acestei diplome pot solicita si obtine brevetul de turism pentru ocupatia de Director de Hotel, ceea ce le va permite sa asigure conducerea operativa a unei structuri organizationale de tip hotel, motel, camping ( cu o capacitate mai mare de 100 locuri), sat de vacanta sau cabana.

2. Manager in Activitatea de Turism – acordata de catre American Hotel Academy
– certificare acreditata de catre MT, MMFPS si MECI, recunoscuta in Romania si Uniunea Europeana.
– conform legislatiei romanesti, detinatorii acestei diplome pot solicita si obtine brevetul de turism pentru ocupatia de Manager in Activitatea de Turism, ceea ce le va permite sa asigure conducerea operativa a unei structuri organizationale de tip agentie de turism, hotel, motel, camping ( cu o capacitate mai mare de 100 locuri), sat de vacanta, cabana, restaurant (categoria 3,4,5 stele, cu o capacitate mai mare de 50 locuri la mese).

3. Bachelor of Arts (Hons) – International Hotel Business Management – acordata de catre MMU
– diploma universitara de licenta, acreditata in Marea Britanie si recunoscuta international.
– acceptata pentru admitere la studii de Master:
– in UE, fara alte credite aditionale.
– in SUA, cu credite aditionale, in functie de cerintele de admitere si gradul de recunoastere a diplomelor europene ale fiecarei universitati americane.

4. Master of Science International Hospitality & Tourism Business Management – acordata de catre MMU; certificare postuniversitara acreditata in Marea Britanie si recunoscuta international.

Manchester Metropolitan University este o institutie recunoscuta in Romania ca fiind acreditata in Marea Britanie. In vederea echivalarii Bachelor of Arts (Hons) – International Hotel Business Management ca diploma de licenta obtinuta in urma efectuarii de studii superioare universitare in strainatate detinatorii se pot adresa Centrului National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educatiei Nationale.

Procesul de validare cu Manchester Metropolitan University (MMU)

Denumire program: Bachelor of Arts (Hons) International Hotel Business Management
Status: validat in 02.07.2012.
Urmatoarea revizuire periodica: iulie 2018

Denumire program: Master of Science International Hospitality & Tourism Business Management
Status: validat in 22.04.2013
Urmatoarea revizuire periodica: aprilie 2019.

In calitatea sa de Institutie Colaboratoare (Collaborative Partner), pentru a putea livra programele acestei universitati in campusul propriu, American Hotel Academy a inceput in Decembrie 2009 un amplu proces de validare.

Acesta este un proces continuu care se deruleaza atat timp cat American Hotel Academy este in status de partener activ, si este menit sa asigure un standard ridicat al activitatii academice in cadrul scolii noastre.
Aceste standarde sunt evaluate periodic pe baza unor niveluri generale, prestabilite pentru institutiile de invatamant superior din Marea Britanie.

Prima faza a procesului de validare, inceputa in Decembrie 2009, cuprinde o serie de etape intermediare:

– evaluarea institutionala primara
– alinierea curriculei si a procedurilor academice cu cele ale MMU.
– alinierea procedurilor de management al calitatii cu nivelul impus de catre MMU.
– alinierea facilitatilor scolii si al celor de suport pentru studenti la standardele MMU.

Aceasta prima faza s-a incheiat in 02.07.2012 cu o vizita oficiala a unei comisii externe de validare, compusa din specialisti din mediul universitar si din industria ospitalitatii din Marea Britanie. Procesul implica ulterior verificari continue si colaborari stranse cu MMU in ceea ce priveste atat latura academica, dar si cea administrativa pentru a se asigura mentinerea continua a standardelor impuse.